RE: Calendar istoric la zi
ISTORIA ZILEI: Evenimente din 15 decembrie
687: Sf. Sergiu I devine Papă
1840: Rămășițele pământești ale lui Napoleon I, au fost aduse în Franța de pe Insula Sfânta Elena, locul în care a murit, și depuse în Domul Invalizilor din Paris
1860: Împăratul Austriei, Franz Joseph I, hotărăște alipirea Banatului la Ungaria fără a ține seama de cererea românilor bănățeni de a se înființa în Banat un "Căpitănat român"
1868: Concertul inaugural al "Societății Filarmonice Române", sub bagheta lui Eduard Wachmann, primul director al orchestrei. În program au fost lucrări de Mozart, Haydn, Beethoven, Mendelssohn Bartholdy
1876: A luat ființă Cercul Militar al ofițerilor din garnizoana București, actualul Cerc Militar Național; Construcția Palatul Cercului Militar Național, sediu de astăzi al instituției, a început în anul 1911 și s–a încheiat în 1923
1885: Apare, la București, revista modernistă "Analele literare", editată de Mircea C. Demetrescu (până 1888)
1887: Apare primul număr al publicației lunare "Revista Nouă", condusă de Bogdan Petriceicu Hasdeu
1938: Memorandumul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu Mare, Maramureș), semnat de Iuliu Maniu, Mihai Popovici și încă 48 de fruntași ai PNȚ, este prezentat regelui Carol al II–lea. În document se cerea "o schimbare de regim radicală" și respectarea principiilor democratice conform hotărârilor de la Alba Iulia din 1918
1939: Debutul poetului Geo Dumitrescu în revista "Cadran" (nr. 4) cu poezia "Cântec", sub pseudonimul Vladimir Ierunca
La Atlanta a avut loc premiera filmului "Pe aripile vântului", în regia lui Victor Fleming, avându–i ca protagoniști pe Vivien Leigh și Clark Gable
1944: Reapare la București, zilnic, ultima serie a revistei „Bilete de papagal”, director Tudor Arghezi (16 dec. 1944 – 12 feb. 1945)
1945: Generalul Douglas MacArthur emite în calitate de comandant suprem al Forțelor Aliate în Pacific un ordin prin care shintoismul nu mai este religie de stat în Japonia
1948: Este înființată Opera Maghiară de Stat din Cluj
1964: Oficialitățile canadiene au arborat pentru prima dată actualul lor steag, reprezentând o frunză roșie de arțar
1965: Navetele spațiale americane "Gemini 6" și "Gemini 7" au realizat prima întâlnire în spațiu
1970: Naveta spațială rusească Venera–7 efectuează prima aterizare a unei sonde pe planeta Venus
1994: Este lansat Netscape Navigator 1.0
1995: Madrid: La Conferința Uniunii Europene, șefii de stat și de guvern au convenit asupra noii monede europene. Aceasta a fost denumită "EURO" și a înlocuit moneda națională din Germania, Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda, Finlanda, Grecia la 1 ianuarie 2002
1999: Germania acceptă să plătească 10 milioane de mărci drept compensații persoanelor care au fost supuse la muncă forțată în timpul nazismului
2000: A fost închisă definitiv centrala atomoelectrică rusă de la Cernobîl
2001: A fost redeschis, pentru public, Turnul din Pisa, închis în 1990 pentru consolidare
2002: Pentru prima dată, România a fost nominalizată în cadrul galei Premiilor MTV Europa (Barcelona) prin introducerea secțiunii "Cel mai bun artist român"; câștigătoare a fost trupa "Animal X"
ISTORIA ZILEI: Evenimente din 16 decembrie
1554: Wilno (Polonia): Este parafat "Tratatul de alianță și de pace eternă" între Alexandru Lăpușneanu, domnul Moldovei și Sigismund al II–lea August, regele Poloniei
1607: Lupte pentru domnia Moldovei între fiii lui Ieremia Movilă și Simion Movilă. În lupta de la Ștefănești, în 16 decembrie, Constantin Movilă l–a înfrânt pe vărul său Mihailaș, cucerind tronul Moldovei
1653: Oliver Cromwell devine Lord protector al Angliei, Scoției și Irlandei (până în 1658)
1773: În provincia britanică Province of Massachusetts Bay, devenită ulterior statul american Massachusetts, în rada portului Boston, coloniști distrug prin scufundare o mare cantitate de încărcături de ceai. Evenimentul, cunoscut ca Boston Tea Party devine una din scânteile Revoluției americane (1776 - 1784).
1811: În New Madrid, din Missouri, SUA, are loc primul cutremur dintr-o serie lungă de cutremure severe
1848: Adunarea fruntașilor români transilvăneni la Sibiu, unde se adoptă o petiție națională prin care se protestează împotriva "unirii" forțate a Transilvaniei cu Ungaria, hotarâtă în martie 1848
1918: Decret privind exproprierea pământului. Începutul reformei agrare (între 1918–1921 s–au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane ha de pamânt ce au fost împărțite țăranilor, modificându–se astfel structura proprietății în noua Românie)
1920: Unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istorie a avut loc în provincia chineză Gansu. Numărul persoanelor decedate s-a ridicat la 200.000
1938: Este înființat Frontul Renașterii Naționale, sub conducerea regelui Carol al II–lea. După alegerile din iunie 1939, câștigate de FRN, devenit partid unic, un decret–lege cerea tuturor deputaților și senatorilor să poarte uniforma FRN și să presteze juramânt de credință regelui
1944: Al doilea război mondial: Ultima ofensivă germană în Vest: "Ofensiva din Ardeni"
1945: Moscova. Conferința miniștrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA și Marii Britanii. În privința României, Conferința hotărăște recunoașterea guvernului condus de Petru Groza, dar cere includerea câte unui reprezentant al PNL și PNȚ precum și organizarea de alegeri libere
1963: Stabilirea de relații diplomatice, la rang de ambasadă între România și Tunisia
1970: A avut loc premiera filmului "Love Story", regia Arthur Hiller, film ce a avut un imens succes de public (protagoniști: Ali Mac Graw și Ryan O´Neal)
1989: Timișoara. De la nemulțumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic. Timișorenii se strâng în Piața Catedralei. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine
2000: Colin Powell a devenit primul secretar de stat afro-american din istoria SUA
Istoria zilei - 17 decembrie
1830 - S-a născut Jules Huot de Goncourt, scriitor şi istoric; împreună cu fratele lui, Edmond de Goncourt, a redat atmosfera vieţii culturale a vremii în "Jurnalul" publicat în 1896; tot el a împlinit dorinţa testamentară a fratelui lui de a întemeia Academia Goncourt care acordă în fiecare an Premiul Goncourt pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (m. 20 iunie 1870)
1843 - S-a născut Elisabeta (Paula-Ottilia-Elisa), prinţesă de Wied, regină a României. S-a afirmat şi ca scriitoare, publicând, sub pseudonimul Carmen Sylva, povestiri, legende, piese de teatru: "Poveştile Peleşului", "Prinţul codrului". Membră de onoare a Academiei Române (n. 17/29.12) (m. 1 februarie 1916)
1863 - S-a născut Ion Vidu, compozitor, dirijor şi folclorist, autor de piese corale ("Ana Lugojana"), muzică vocal-simfonică religioasă şi culegeri folclorice (m. 7 februarie 1931)
1873 - S-a născut Ovid Densusianu, filolog, lingvist, folclorist şi istoric literar (m. 9 iunie 1938)
1891 - A încetat din viaţă Ion Ionescu de la Brad, agronom, economist, statistician (m. 17/31 decembrie 1891) (n. 24 iunie 1818)
1892 - S-a născut George Magheru, poet şi dramaturg (volum de poezie postum "Cântece la marginea nopţii") (n. 17/30 decembrie 1892) (m. 17 august 1952)
1893 - S-a născut medicul Dimitrie Bagdasar, creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie, membru post-mortem al Academiei Române (m. 15 iulie 1946)
1893 - S-a născut Erwin Piscator, regizor de teatru. Odată cu venirea nazismului emigrează în SUA, unde înfiinţează "The Dramatic Workshop", una dintre cele mai bune şcoli de teatru; i-a avut ca elevi pe Marlon Brando şi Tennessee Williams (m. 30 martie 1966)
1908 - S-a născut chimistul Willard Frank Libby, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în anul 1960
1912 - A încetat din viaţă Spiru Haret, matematician, sociolog, pedagog, cel ce a reorganizat pe baze moderne învăţământul românesc (n. 15 februarie 1851)
1975 - S-a născut in Ucraina top-modelul şi actriţa americana Milla Jovovitch (filmul "Al cincilea element", "Ioana din Orleans")
1989 - În noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timişoara al pastorului Tokes. Pe parcursul întregii zile au avut loc ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi. Militarii au fost huiduiţi şi loviţi cu pietre, protestatarii atacând sediul CJ al PCR. La Bucureşti, Ceauşescu a hotărât, în cadrul unei şedinţe a CPEx, folosirea forţei la Timişoara. Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timişoara, membri din conducerea partidului, armatei, securităţii fiind trimişi în acest oraş. În urma unei teleconferinţe organizată de Ceauşescu cu activul de partid şi de stat din toate judeţele ţării, la Timişoara factorii de răspundere au ordonat forţelor de ordine să tragă în manifestanţi. Au început lupte de stradă soldate cu morţi şi răniţi. Timişoara a fost izolată, căile de acces în oraş fiind blocate.
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 17-12-2011 07:23 PM de TinaLove.)
|